Cu gândul în trecut

Uneori mă-ntorc cu gândul în trecut

La ce a fost și mi-a plăcut,

Îmi amintesc de vremurile bune

Și soarele din sufletu-mi apune.

Era mai frumos pe timpuri,

Nu se scurgeau așa rapid

Ale clepsidrelor nisipuri,

Lumea trăia-n iubire și-armonie,

Viața parcă nu era așa sălcie.

Nimic nu mai e ca altădată,

E dată peste cap Planeta toată,

Unii oameni s-au înrăit,

Cei buni sunt greu de găsit;

De ce oare?

Doar ne-ncălzește-același soare!

E prea multă ură, dezbinare,

Izbucnesc războaie din senin

Care aduc moarte și chin.

Plânge cu lacrimi cerul imens,

Se dau lupte de-orgolii fără sens,

Nu s-a sfârșit goana după avere,

Este-adevărul, nu a mea părere. 

Bine că încă există 

Creștini adevărați care rezistă

Tentațiilor de tot felul,

Creștini ce nu agreează măcelul, 

Creștini care postesc...

Creștini care-L iubesc și Îl Slăvesc

Pe Dumnezeu cel Mare,

Creștini care se roagă fără încetare

Să fie pace-ntre popoare.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu