Totalul afișărilor de pagină

luni, 29 aprilie 2024

Iisus este...

Iisus este Lumina Vieții 

Spus-au demult înțelepții,

Cine Îl urmează,

Nu va umbla în întuneric,

Scrie negru pe alb în Pateric.


Iisus este Biruitorul,

Mielul, Răscumpărătorul

Care șade de-a dreapta Tatălui,

Stăpânul Universului și al Pământului.


Iisus este Îndurătorul,

Preabunul, Îngăduitorul, Iertătorul,

Născut din Maica Preacurată

Care se roagă pentru lumea toată.


Iisus este Iubire infinită,

Bunătate nemărginită,

Mângâietor, Vindecător,

De necazuri și nevoi Izbăvitor.


Iisus, Cel fără de păcat,

Este Calea Dreaptă de urmat,

Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu 

Decât prin credința-n Fiul Său,

Binecuvântat să Îi fie Numele mereu!


Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu 

Tată Sfânt...

Departe-i Cerul de Pământ,

Dar Tu ne ești aproape, Tată Sfânt,

Ne-ajuți atunci când dăm de greu,

Ne ții la suprafață tot mereu.


Departe este Soarele

Ca să nu ne ardă trupurile,

În căldura și lumina sa 

Se scaldă-n voie ziua planeta.


Departe este Luna 

Ce-și poartă cu mândrie cununa

De stele superbe strălucitoare

Întinse noaptea pe întreaga zare.


Departe de necazuri ne ții

Aducătorule de nesfârșite bucurii

Pe cei care Te Slăvim,

Și cu evlavie Te Preamărim...


Pe cei ce Îl iubim pe Hristos

Mântuitorul oricărui păcătos,

Pe cei ce facem fapte frumoase

Făr-a ne gândi la a primi foloase...


Pe cei cu inimi și suflete curate

Care trăim în adevăr și în dreptate,

Pe cei care ne păstrăm Credința 

Ce este soră geamană cu Biruința.


Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu 

duminică, 21 aprilie 2024

În fiecare zi

Ai grijă Iisuse Păstorule, 
Să nu Ți se rătăcească turmele,
Îndrumă-le în fiecare zi
Să nu ajungă pe drumuri pustii;

Veghează-le clipă de clipă
Să nu ia decizii în pripă,
Arată-le prin semne ce să facă,
Știi că stau pe câte o fragilă cracă!

De Ți-au gresit, iartă-le,
De chinuri, de blesteme, scapă-le,
Du-le pe calea cea dreaptă 
De la care să nu se abată niciodată;

Nu le lipsi de-ngăduința-Ți, Bunule,
De au bolnave inimile, vindecă-le,
Dă-le sănătate multă 
Celor ce Povețele Ți le ascultă! 

Oprește suferințele, războaiele, 
Unește popoarele, Împăratule,
Stinge vrajba, dezbinarea, ura,
Care creează dezastrul, harababura!

Autor- Crisastemis 
Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu 

miercuri, 17 aprilie 2024

Iisuse...

Să nu ne părăsești Iisuse,

Tu ne știi cuvintele nespuse,

Ne cunoști bine inimile, sufletele,

Ne vezi zâmbetele, lacrimile,

Ne înfrânezi adesea patimile;


De multe ori mă pun în pielea Ta,

Îmi dau seama cât ai suferit

Când ai fost biciuit, schingiuit,

Un om obișnuit nu ar fi rezistat 

Cum ai făcut Tu, al Lumii Împărat;


Pe nedrept ai fost crucificat,

Tot chinul, sângerând l-ai îndurat,

Cu moartea pe moarte ai călcat,

Apoi la Ceruri Te-ai urcat

Să stai lângă Tatăl nostru Sfânt.


Să nu ne părăsești nicicând,

Rogu-te cu evlavie Mielule blând!

Ai grijă în continuare de creștinii care

Te iubesc, Te Laudă, Te Preamăresc,

De cei care nelegiuiri nu săvârșesc!


Celor bolnavi dă-le vindecare,

Celor înfometați dă-le mâncare,

Adu pacea, armonia, veselia,

Pe-a noastră greu încercată Terra,

Binecuvântat să fii acum și pururea!


Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu 

marți, 9 aprilie 2024

Îndură-Te de noi!

Doamne, dă-ne sănătate,

Să ne putem căra poverile 

Produse de multele păcate!

Dă-ne pace sufletească,

Fă ca inimile să ne înflorească,

Să abunde de bunătate nelimitată

Și de iubire necondiționată... !

Dă-ne răbdare, Ceresc Tată,

Înțelepciune, putere, iluminare,

Să nu mai rătăcim pe-a Vieții cărare 

Neascultând Poruncile-Ți Sfinte;

Iartă-ne greșelile Milostive Părinte,

Îndură-Te de noi toți cei care

Îți dăm Slavă fără încetare 

Vindecătorule, Atotțiitorule... !

Rogu-Te, lungește-ne zilele

Ca s-avem timp să ne-ndreptăm,

De cele rele să ne debarasăm,

Să nu Te mai supărăm niciodat',

Dumnezeule Adevărat... !


Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu 

Cine seamănă vânt...

Omul neprihănit,

De multe ori are de suferit

Din pricina omului nelegiuit,

Însă orice șut primit în spate 

Trebuie să fie imboldul 

De-a ajunge cât mai departe,

Cu fruntea sus, cu pieptu-n față,

Cu-n zâmbet larg pe față,

Cu-ncredere deplină-n Tatăl Sfânt,

Stăpânul întregului Pământ.

De fiece lacrimă amară vărsată

De o persoană nevinovată

Se va ține cont la Dreapta Judecată;

Cine face rău intenționat cuiva 

De rău toată viața parte va avea,

Cei ce își urăsc semenii

Răsplata cuvenită-și vor primi.

Dumnezeu este Iubire, Bunătate,

Trece cu vederea unele păcate,

Pe altele le iartă, le șterge de pe listă;

Pe cei ce în greșeli voit persistă

Și nu vor degrabă a se îndrepta 

Creatoru-i scoate de sub Pavăza Sa;

De nu se căiesc de faptele lor

Vor rămâne batjocura diavolilor...

În Iad vor ajunge vărsătorii de sânge,

Prigonitorii, răufăcătorii, blasfematorii,

Călcătorii de Lege; Furtună vor culege 

Toți cei ce seamănă vânt... !

Până vor intra-n mormânt

Vor plăti cu vârf și îndesat,

Știe-n ce mod Cel ce ne-a creat.


Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu